
sursa foto: yesstyle.com
Bărbații își pun surprinzător de rar această întrebare. Adevărul e că ambele merită purtate, atâta timp cât știi cum să o faci. În primul rând să observăm un fapt: tricourile sunt mult mai populare decât cămășile.
Să vedem pe scurt care sunt motivele.
- Tricourile nu trebuie să fie călcate la fel de des spre deosebire de cămăși. Pentru cineva care nu are grijă de stilul său, să arunce un tricou pe el e ceva normal. Cămașa necesită mai multă atenție din acest punct de vedere
- Nasturii: Cămășile au nasturi atât în partea din față cât și la mâneci. Se pare că cele 30 de secunde pierdute cu încheiatul nasturilor nu sunt pe placul majorității bărbaților

- Prețul: cămășile sunt mai scumpe decât tricourile.
- Comoditatea. Tricourile sunt mult mai comode decât cămășile
Trebuie să recunosc până și eu că motivele de mai sus sunt justificate. Însă, în cele ce urmează, voi încerca să iau apărarea cămășilor. La sfârșit voi da câteva exemple de ținute și cu tricouri pentru a-ți arăta că poți să ai stil cu oricare din acestea două.
De ce să port cămăși?
Cămășile îți oferă un plus de clasă și te vor face să ieși în evidență în fața celor din jur. Nu trebuie să fii geniu: când vezi un tip în cămașă, subconștientul nostru îl vede automat într-o lumină mai bună. Parcă ce spune el e mai important, parcă are mai multă energie pozitivă în el.
Referitor la prețul tricourilor versus ce al cămășilor, să observăm ceva: un tricou cu adevărat de calitate poate costa mai mult decât o cămașă. Recent mi-am luat o cămașă din mall, foarte tare, la doar 50 de lei. Mă mai costă puțin ajustările la croitor dar m-am ales cu o piesă vestimentară super tare. Pe de altă parte am cumpărat câteva tricouri de peste 50 de lei în mai multe rânduri.
Ceea ce vreau să spun e următorul lucru: raportat la calitate, prețul este același. Unui tricou de calitate mai proastă nu îi poți ascunde acest dezavantaj decât printr-oținută casual beton. De fapt, îți recomand să fii expert în ținute casual, atâta timp cât nu te limitezi la tricouri.
Cămașa o poți asorta cu ce vrei tu dar merge foarte bine cu cravată, vestă sau amândouă…
Sper că te-am convins să încerci ceva nou. La final, voi lăsa ținutele să vorbească de la sine.

sursa foto: poloralphlauren.com
… dar merge foarte bine și singură… trebuie doar să-ți alegi culoarea care să meargă cu tonul pielii tale…

sursa foto: poloralphlauren.com
… dar cu tricourile cum rămâne? Fie că alegi cu mânecă scurtă sau lungă, un medalion îți va da mult stil…

sursa foto: yesstyle.com
… iar dacă vrei, poți lua atât tricou cât și cămașă… folosește-ți imaginația:

sursa foto: yesstyle.com
Te-am convins?


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu